VIDEO De la Roma și Milano, pâna la Atena, Sevilla și București!** Revolta suporterilor contra patronilor!

VIDEO De la Roma și Milano, pâna la Atena, Sevilla și București!**  Revolta suporterilor contra patronilor!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Protestele suporterilor steliști împotriva patronului Gigi
Becali au atras reacții dintre cele mai vehemente ale persoanei în
cauză, precum și din partea oficialilor din fotbalul românesc, în
frunte cu Dumitru Dragomir. Epitete precum „huligani”, „drogați”,
„vagabonzi” sau „golani” au fost folosite pentru a descrie
persoanele care au participat la acțiunile suporterilor împotriva
finanțatorului Stelei. De asemenea, nici exprimări de genul „doar
în România este posibil așa ceva”, nu au lipsit.

Cu toate acestea, protestele suporterilor împotriva patronatului
nu au fost inventate în România. Suporterii din țări precum Anglia,
Spania, Italia, Germania sau Grecia au ieșit în stradă și au
manifestat mult mai vehement împotriva patronilor sau președinților
cluburilor pe care le susțin. Astfel suporterii Romei, ai lui
Liverpool, Newcastle United, Panathinaikos, Bochum, Atletico
Madrid, Lazio, Milan sau Betis Sevilla s-au dezlănțuit în mai multe
ocazii contra proprietarilor de club.

La o trecere în revistă, printre cei mai vehemenți au fost
suporterii Romei care s-au strâns în mai multe rânduri la Trigoria
pentru a-i „sugera” Rosellei Sensi să vândă clubul. „Rosella
Vattene” , „Rosella Sensi Bla Bla Bla” sau „Rosella vaffanculo” au
fost câteva din scandările romanilor.

PROTEST AL
SUPORTERILOR ROMEI – „Rosella
vafffanculo!”

De asemenea, un protest de mare amploare a fost cel al fanilor
lui Betis Sevilla. Aceștia au ieșit în stradă pentru a-i cere
patronului Lopera să vândă clubul. Peste 50.000 de suporteri
„alb-verzi” au ieșit în stradă. „Betis Libera” sau „Lopera, fuera!”
au scandat fanii.

PROTEST AL
SUPORTERILOR DE LA BETIS SEVILLA – „Lopera, Fuera

Anglia, țara fără garduri pe stadioane, a cunoscut și cunoaște
mișcări de protest ale fanilor împotriva patronatului. Dacă despre suporterii lui Liverpool s-a scris,
suporterii lui Newcastle United au fost cel puțin la fel de
vehemenți împotriva patronului Mike Ashley. Aceștia s-au dezlânțuit
după demiterea lui Kevin Keegan, o legendă pentru ei și l-au forțat
pe proprietar să anunțe că vinde clubul! „Mike Ashley leave your
post” a fost îndemnul acestora, surprins de cei la BBC.

PROTEST LA NEWCASTLE UNITED –
„Mike Ashley, leave your post”

Suporterii celor de la Bochum s-au dezlănțuit împotriva
patronului Werner Altegoer, adunându-se în fața stadionului pentru
a-și striga nemulțumirea față de gestiunea acestuia. Peste 14 000
de suporteri au cerut plecarea șefului lui VFL, acuzându-l că a
distrus orice șansă pentru dezvoltarea clubului.

PROTEST AL
SUPORTERILOR LUI BOCHUM – RAUS!

Nici suporterii unui club glorios precum AC Milan nu au tăcut
când au considerat că Silvio Berlusconi le-a prejudiciat clubul.
Cel mai vehemenți au fost atunci când se discuta vânzarea lui Kaka
la Manchester City, mutare ce a dezlănțuit mulțimea împotriva
patronului milanez. Cu toate acestea, la câteva luni după aceea,
mijlocașul brazilian era vândut la Real Madrid, iar suporterii
„rossonerilor” au venit la Milanello și i-au cerut patronului să
vândă.

PROTEST AL SUPORTERILOR LUI MILAN
– VERGOGNA

Mai aproape de noi din punct de vedere al geografiei, grecii de
la Panathinaikos au ieșit în stradă împotriva șefului clubului,
Vardinoiadis. 40.000 de fani au ieșit pe străzile străvechii Atene
și l-au contestat vehement pe proprietarul clubului. Acesta a
renunțat recent la o parte din acțiunile familiei, după 30 de
ani.

PROTEST AL SUPORTERILOR DE LA
PANATHINAIKOS

Sursa foto: rainews24.it și forza-roma.com

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×